Vinul amintirilor nemuritoare

Ajung, în final , la prăvălia modernă cu vinuri și băuturi tari. Sticle rubinii îmi fură privirea timp de câteva minute și parcă aud șoapta licorii lui Bahus, cum mă strigă. Alege-mă pe mine! Hey ia-mă acasă! Sunt cel mai aromat! Buchet ca al meu nu mai găseșt! par a-mi spune recipientele viu ambalate.

Baterii de vin, de dimensiuni și gramaje diferite, stau aliniale de-a lungul polițelor de lemn. La fiecare patru sticle de vin, marginile poliței se unduiesc sculptate într-un ciorcine cu boabe mari și o frunză de vie. Modelul mi-amintește de ornamentele cu strugurii pirogravate pe butoaiele bunicului, de acum douăzeci de ani. Un fior cald îmi săgetează pieptul…

Caut vinul perfect pentru aniversarea buncilor, un vin cu prestanță, de soi bun, care să le reaminteacă de frumusețea anilor petrecuți în propria lor cramă. Un vin al vremurilor bune, calde și vesele, când strugurii ce coceau în tihnă pe Dealul Mare, iar toamna bunicul îi transforma în zdrobitorul vechi. Pentru vinul din copilărie, am traversat orașul de la vest la est și am ajuns aici, în vinoteca boemă, din strada Patriei.

În linia din față, stau mândre soiurile de vin roșu și rose, perfect echilibrate în gust și aromă. Cu buchete alese, culori vibrante și note fructate, Fetasca Negră, Busuioaca de Bohotin și clasicul Pinot Noir stau strâns unite, ca într-o horă moldovenească. Par aș da mâna în iureșul dansului strămoșec și a mă chema și pe mine la joc. Le zâmbesc galant, promițându-le că voi reveni într-o zi, după ele.

Trebuie să recunosc, îmi plac vinurile strugurilor roșii, dulci sau demiduci, ușor acidulate, poate chiar spumoase. Le găsec protrivite la evenimente mai sofisticate, cununii, cumetrii, cine romantice sau alte fonfleuri…dar acum caut altceva!! Gândul mi-e tot la bătrânii mei și la via lor din 94; cu boabe ca de jad de-un galben verzui lucitor și miez dulce-zemos, Feteasca Albă constituia soiul predominant în via bunicilor.

Cu vinul potrivit amintirile curg

Gândurile mă poartă iarăși în podgoria din deal. Rândurile viei îmi ies în întâmpinare din străfundurile minții, iar imaginea strugurilor oacheși, îmi ațâță dorul. Dorul unei copilării de mult uitate, dorul amintirilor cu arome dulci, dorul mâinilor bunicii, aspre și-nconvoiate de muncă.

Ultimele săptămâni din vacanța mare erau mereu petrecute la bunici. Inevitabil am trăit acolo momente prețioase, dintr-o copilărie, pe care astăzi zeci de copii și-ar dori-o. O copilărie lipsită de zbuciumul tehnologiei, lumina fluorescentă a ecranelor și chimicale otrăvitoare. Sute de zile trăite cu inima ușoară, fără teamă sau griji.

Vara târiziu, era vremea culesului. Adulți sau copii, bunicul ne-nșira pe toți, pe rândurile de vie, iar ciorchine cu ciorchie, fiecare boabă de strugure era atent culeasă în lădițe de răchită. Eu mai mult mă jucam cu frunzele uscate ale viței sau mâncam fructele rămase, dar ai mei bătătoreau cărările într-un dute-vino continuu, toată ziua.

Mai târziu, buna fierbea must și ni-l servea îndoit cu apă sau încropea un fel de sirop, de pus la păstrare, pentru iarnă. Dar vinul cu adevărat special, se năștea abia la sfârșitul toamnei, în butoaiele din lemn de gorun sau stejar. Pe cele cu Fetească Albă, bunicul le însemna cu vopsea roșie, ca oricine trece prin cramă, să nu deoache vinul.

Mai degrabă vinul ne deochea pe noi, la Sfântul Nicolae și ne dezcleșta gurile într-un torent de râsete și povești nemuritoare. Iar licoarea magică, parcă nu se termina niciodată! Din iarnă până în vară, butoaiele nesecate ne susțineau serile. Ultimi stropi de Fetească ne aminteau de apusurile toride ale verii.

De la amintiri, la vinul preferat

Da, Feteasca Albă e vinul meu preferat! E vinul amintirilor mele, al copilăriei, al bunicilor. Un vin cu tradiție pentru noi, pe care ochii mei îl caută, oricând e rost de-o cină lejeră sau o petrecere relaxată, în familie. La fel îl caut și acum, dar cu mirare, printre toate sortimentele de vin de la raft, nu-l găsesc.

Nu vă supărați, Fetească Albă nu aveți?! întreb cu inima strânsă, comerciantul bătrân. Ba sigur că da!! Ultimele sticle de la raft, tocmai ce s-au dat…să verific la subsol, dacă mai avem… o secundă și dispare pe scările ce duc la pivnița. Uimitor, îmi zic! Magazin cu beci, abia acum văd!

Zece minute mai târziu, moșul se întoarce cu trei sticle de Fetească, marca Beciul Domnesc. Astea sunt ultimele , îmi zice. O Fetească Albă din arealul viticol Huși, cu arome de flori de câmp, note citrice și mere… Un vin elegant, cu savoare și prospețim, ce merge bine cu preparatele din pește sau pui… Alegere excelentă, dacă mă întrebați pe mine!

Le vreau pe toate!!! mai că strig la bietul om, fără să-mi dau seama. Mai aveți și alte vinuri albe, care să se preteze unei cine cu pește?! Sigur, vă pot sugera Muscat Ottonel, tot din gama Sigillum Moldaviae ! Este un vin demisec, echilibrat, cu note de salcâm și flori de tei. Perfect!! închei entuziasmată.

O ultimă gură de amintiri

Ajunsă acasă îmi despachetez sarsanalele și fără să stau pe gânduri, desfac una din sticlele de vin. Aroma intensă îmi gâdilă simțurile, iar gustul rafinat îmi trezește alte amintiri. Se simt merele și florile de câmp, iar visele încep iarăși să-mi încolțească-n gânduri.

Și sunt din nou copil, în micuța vie a bunicilor, cu picioarele desculțe prin țărână, alergându după albine. Toto, blănosul lățos din ograda bunicilor, îmi adulmecă pașii printre rânduri, strugurii cărnoși se ascund printre frunzele fragele, iar undeva departe soarele apune, într-un ocean de foc.

*sursa pozelor & video: AdobeStock, Pixabay, Beciul Domnesc și arhiva personală ; edit realizat în Canva

Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog 2024